tvgiurgiu@gmail.com
Șoseaua Portului nr. 1, Jud. Giurgiu
0 in Giurgiu
  • 0

Programul Zilei Naționale a României

Primăria Municipiului Giurgiu a început demult pregătirile pentru Ziua Națională a României, în această săptămână având loc și repetițiile pentru parada militară care va avea loc duminică.

Manifestările dedicate Zilei Naționale a României vor debuta cu primirea oficialităților centrale județele și locale, după acest moment se va intona „Imnul Naţional” şi se va ţine un ceremonial religios la Biserica “Eroilor” din şoseaua Bucureşti.

Ca în fiecare an vor fi şi depuneri de coronae de flori la Monumentul Eroilor din incinta bisericii menţionate anterior. De la ora 10:35 giurgiuvenii sunt invitaţi să vadă parade militară care va porni de la biserică având punct de oprire Piaţa Tricolorului.

Începând cu ora 11:30 şi până după-amiază la ora 17:00 va avea loc o masă populară la care giurgiuvenii vor fi încântaţi şi de muzică din folclorul românesc. Printre invitaţi se numără: Georgel Nucă, Saveta Bogdan, Ilie Roşu, Mariana Cimpoiaşu, Cristina Gheorghiu, Ioana Lărgeanu, Mariana Simion, Ştefan Vlad şi Adelina Găujaneanu.

De asemenea giurgiuvenii care vor fi prezenţi în Piaţa Tricolorului vor vedea şi momente de dans popular realizate de Ansamblul de copii “Românaşul” şi de Ansamblul folcloric “Doina Dunării” Giurgiu. Evenimentul de duminică se va încheia cu o defilare cu torţe pe traseul: Tineretului – Şoseaua Bucureşti – Primărie.